18 august 2011

Eu

Eu?
Știți care este cel mai folosit cuvânt din lume? ”EU”. Au demonstrat-o companiile de telefonie din lume, nu spun eu asta.
De ce nu este toată lumea fericită dacă pe toți îi preocupă atât de mult ”EU”?
Nu sunt aici să spun cine sunt eu. Fără să vreau însă, m-am descoperit oricărui cititor prin ceea ce scriu și prin ochii lor, m-am descoperit fărâmă cu fărâmă și pe mine. Nu sunt nici pe departe aproape de a mă cunoaște, dar sunt cu atât mai aproape cu cât reușesc să ajut și să mă ajut astfel și pe mine, în oricare zbatere de gânduri.

Sunt aici ca să încerc să adaug o undă de umanitate și lumină în umbrele ce se creează în mintea unui om și în mintea mea prin etichetele atât de roase de vreme pe care le-a manipulat PREA mult societatea. Sunt aici să mă cunosc pe mine și să încerc să ajut pe alții măcar cu cel puțin un sfat, fie el jignitor sau din topor.
Sunt aici (și scriu din când în când) ca să ajut, pe cine e interesat, a ști că un gay sau un bisexual este în primul rând om, și poate fi nu orice fel de om, ci unul care simte, gândește și trăiește la nivele mult mai mari decât se credea până acum.

Sunt aici pentru că m-a fermecat ceea ce a simțit administratorul atunci când citeam primele rânduri, atunci când citind, mă recunoșteam în multele imagini pe care le înșira alandala.

*EDIT Imaginea mă definește foarte bine. Îmi place să fiu copil, să modelez (nisipul și oamenii), îmi place să am liniște (cea a mării și a unui caracter frumos), îmi place aerul curat (și sufletul curat), seninătatea (cerului și a ochilor), joaca (în și din nisip și oameni), tinerețea (trecătorilor și a minții), prospețimea (aerului și a simțurilor), dezmierdările (apei, soarelui și ale iubitului).

Niciun comentariu: