A răsărit o stea...

Nu ştiu ce m-a apucat. Nu mă leagă nimic de oamenii ăştia. Doar că dădeam din când în când câte un click pe blogul lor. Şi citeam cum se iubesc. Simplu. Fără complicaţii. Fără filozofii. Fără flori şi artificii. Îi pot spune iubire? Am voie? Nu ştiu dacă se iubeau, dar dacă ceea ce îi lega pe cei doi, şi sunt convins că îi va lega în cotinuare, dacă asta e iubirea... aş vrea să o simt şi eu.

Pe unul îl chema Teo (cunoscut pe bloguri ca şi Teo Hlife). Pe celălalt îl cheamă Zoli. De curând, Teo îşi pierduse tatăl. La scurt timp s-a pierdut şi el. Într-un accident de maşină. Dacă aş fi văzut ştirea asta la TV poate că aş fi schimbat programul fără să îmi pese. Dar aşa... Mă gândesc ce de căcat e soarta. Şi cât de neînsemnate rămân toate lucrurile acum în mintea mea pe lângă iubirea celor doi... Pentru ce ne chinuim? Pentru ce alergăm??? Dreptate?? Pe dracu... Dacă există un dumnezeu raţional, sigur îşi cam bate pula de noi...

Heeeeiiii, oameni buni!!! Hai să ne oprim din alergat!!! Să ne oprim şi să murim cu ei. Măcar puţin. Hai să nu ne pese măcar puţin decât de ei! La ce buni banii? La ce bună frumuseţea? Mândria?

Şi mă pun în locul copilului rămas singur, cu jumătatea inimii lui tăiată brusc... şi... nu am cuvinte.

Zoli, mergi afară desculţ, aşează-te pe iarbă şi inspiră adânc! Simte-l, e lângă tine mereu. Şi nu fi trist, iubirea voastră s-a împlinit.

Teo, vărs o lacrimă în numele tău... şi.. te rog... iubeşte-l pe ăl mic în continuare... La fel de simplu şi frumos. Rămâi pe lângă el şi ai grijă să nu se rătăcească.

Îmi voi permite să preiau o melodie de pe blogul lor:

Rain one - Cirque du soleil

Cinefilul si Nimicul

Recomand un film. Doar ce l-am văzut pe HBO Comedy, deşi nu a fost deloc comedie. "In the summertime". A fost un film despre viaţă. Cu bune şi rele. Atracţii, boală, moarte, ură, iubire, relaţii de durată, relaţii de o noapte... etc :) . Şi mă întrebam de ce mi-a plăcut aşa de mult. Pentru că de obicei mie îmi place să visez, să încerc să nu mă gândesc la viaţă. Pentru că de multe ori această meditaţie se "soldează" cu... tristeţe. Toată lumea preferă să nu se gândească... la viaţă.... cu atât mai puţin la moarte; chiar şi eu. Dar toţi murim.

Da, totuşi cu toţii murim. Nu vreau să devin psiho-depresiv, dar... moartea e o realitate. Şi cu cât ne chinuim mai mult să o ignorăm, cu atât mai mult va ieşi din sfera "normalului", din sfera aceea pe care şi-o creează fiecare pentru a suporta viaţa, acel glob magic în care se găsesc adevărurile create sau născute ale fiecărui om în parte. Fiecare are o realitate a lui, un mod de a privi lucrurile, un mod de a privi viaţa şi implicit moartea.

Eu sunt îngrozit de moarte şi de apropierea ei. Şi cred că marea majoritate a oamenilor, la fel. Pentru că după moarte nu se ştie sigur ce va urma, sau nu va urma nimic. Îşi poate imagina cineva "NIMIC" în adevăratul sens? Eu nu.

Şi acest film... nu ştiu. Te face să priveşti moartea altfel. Să o incluzi în sfera normalului tău, poate doar pentru o secundă. Dar odată ce ai făcut lucrul ăsta îţi dai seama că NU MAI POŢI să priveşti viaţa ignorând moartea. Şi lucrul ăsta cred că e esenţa decuplării din... "the matrix". Ideal ar fi să fiu conştient tot timpul de realitatea şi normalul morţii. Doar aşa aş putea aprecia fiecare clipă şi fiecare bucurie şi fiecare om din actual, din viaţa cotidiană. Dar problema e că moartea sperie prea tare.

Instinctul omenesc ejectează orice idee despre moarte ca ... un fel de instinct de autoapărare. Şi asta duce la multe rele: te calci în picioare la magazinele cu reduceri, omori din gelozie, pui o bombă în numele lui Alah, îţi baţi tatăl pentru că ţi-ai adus aminte că nu te-a trecut pe testament, furi pentru a-ţi impresiona iubita cu un Audi A8... etc etc etc şi toate astea pentru că speri că nu vei muri niciodată. Că ACUM faci ceva ce te va face fericit. Că ACUM este clipa şi trebuie să profiţi de ea. Să fii fericit. ACUM. Pentru că va veni moartea şi nu vei mai putea.

Dar dacă accept "NIMICUL"??? Dacă voi avea în minte că acel nimic va ajunge la mine într-o zi? Şi îmi voi developa viaţa ca pe un film vechi. Şi îl voi proiecta şi... dacă la sfârşitul filmului va exista măcar un om să mă ţină de mâna tremurândă... când voi spune "îmi pare rău pentru Aceste lucruri"... şi "sunt fericit pentru aceste lucruri", dacă acel om se va uita împreună cu mine la acest film... şi îmi va simţi sufletul, şi chiar dacă va fi un film prost, el va aplauda, atunci abia voi putea spune că sunt un om fericit.

Omului îi e imposibil să se imagineze singur. Există o fobie de singurătate. Şi nu ar trebui. Ar trebui să ne iubim pe noi cu adevărat... pentru că ne iubim fals... şi apoi să trecem la ceilalţi. Apoi nimănui nu îi va fi frică de singurătate. Pentru că fie şi singuri... când va veni Nimicul şi vom derula Filmul, conştiinţa va fi aceea ce ne va ţine de mână, acel EU împăcat cu sine şi în armonie cu omul care o posedă.

Voi primi NIMICUL cu braţele deschise. Până atunci însă ... eu ... mă condamn pe viaţă la a încerca să nu ignor normalitatea Nimicului.

De ce îmi pasă mai mult de cum trăiesc decât de cum voi muri?

De ce îmi pasă mai mult de o singură persoană (eu) mai mult decât de oricare din cei peste 6 miliarde jumate de oameni de pe pământ?

De ce , de ce , de ce?

FINALY: De ce nu pot ieşi la iarbă verde noaptea cu ... să zicem 10 oameni dragi... pe care să îi iubesc, să fie lună plină, să fim extaziaţi de noi, de natură, să facem baie goi şi luna plină să se oglindească pe ... nimic?

Retete: ciorba de potroace

Şi dacă tot vorbim de Votarea de la Cluj… eu vreau să vorbesc şi despre altceva.

Despre gaura neagră. Na !

Observator. Antena 1. Joi. Ora 23:10. Quiz: “ce ai vrea să faci dacă ai şti cu siguranţă că vine sfârşitul lumii prin experimentul nuclear din Elveţia?”

Unu: “eu vreau să merg în Hawai”; una: “eu vreau să plec în afară cu părinţii”; altu: “eu vreau să fac sex”; alta: eu mă rog la D-zeu pentru sufleţelu’ meu”; altu: “eu vreau să mă căsătoresc” (n.r.: “ZBANG ZDRANG ZBARAZDRANG BING BONG…. BLING!”). Uite Dom’le că la asta nu m-am gândit. Să mă însor pe ultima sută… de metri… sau de neutroni… Vă daţi seama ce fericit aş fi? Să găsesc o aleasă diseară la Disco şi să îi spun după ce îi dau o bretea jos, subtil, că vreau să mor cu ea de gât… neaaaahhh

Mai bine mă duc frumuşel la prietenul meu şi îi spun că trebuie să dăm musai o fugă în Olanda să ne luăm. Că rochia de mireasă e prea scumpă. Şi să ne fie naşă Elton John.

Oare cum e mai bine? Să ne prindă sfârşitul în noaptea nunţii sau în luna de miere? Să îmi cumpăr frac? să înghit eu cireaşa de pe tort în ultima clipă? sau să o împărţim în două? Şi sâmburele? Unde să fie sâmburele? Dar sâmburele de adevăr?

Să se fi gândit oare tipul de la Observator şi la sâmbure? hmmm greu de crezut. Oare la ce s-a gândit? Ce e mai important? Să te prindă sfârşitul cu actele de la starea civilă numai? Sau să programezi la timp şi Cununia la Biserică? Sau şă fie îndeplinită şi destrăbălarea din noaptea nunţii? Dar la noi în Dobrogea există obiceiul ca după nuntă să se facă o masă la care se serveşte de către meseni, rămaşi întregi şi cât de cât treji, o ciorbă de potroace. Eu vreau să prind şi ciorba. E delicioasă. Se poate? Alooo alooo , domnii cu experimentu’ cu neutronii-protonii-neuronii-whatever puteţi întârzia puţin să prind şi ciorba ???

Dacă stau bine să mă gândesc căsătoria implică 3 din nebuniile lumii. Cel puţin. Statul, Biserica, Tradiţia-familia. Statul face bani din căsătorii. Bani, şantaj material şi control. Biserica - bani, “stabilitate” morală la nivel de grup, şantaj emoţional şi control. Familia e creaţie a statului şi a Bisericii. Modalitate de şantaj şi control. Şantaj: contribuţii la stat, credite la bancă facilitate, impozite, moştenire, divorţ, instanţe de “judecată”, testamente. Control: evidenţa populaţiei, controlul natalităţii, controlul copiilor, educaţie, îndrumare “spirituală”, psihoterapie, terapie de grup. Şi cei doi iubiţei cu ce se aleg? Cu satisfacţia că au împlinit Tradiţia? Creează atât de multă stare de fericire încât acesta ar fi ultimul şi cel mai important lucru de făcut înaintea sfârşitului lumii? patetic.

Cât de mulţi tineri care se căsătoresc se gândesc că iubirea lor nu trebuie pecetluită, nu trebuie îngrădită sau dirijată de nimeni şi nimic? Că iubirea lor nu are nimic de a face cu legile statului, că nimeni nu trebuie să le spună cum, cât, unde şi când să se iubească. Sau… ce e iubirea. Câţi tineri se gândesc care este de fapt scopul lor în legătură cu persoana iubită? Căsătoria, iubirea, distracţia? Există vreun scop când iubeşti? Există vreun punct culminant, după care graficul indică o descreştere? Chemaţi un expert vă rog. Un expert în iubire. Vreau să ştiu dacă am făcut o investiţie bună sau voi da faliment. Alooo alloooo , domnu’ expert !!! Dar totuşi ciorba de potroace e bună. Cred că e singurul lucru bun de la o nuntă.

De ce este toată lumea atât de plină de frenezie când vine vorba de căsătorie? De ce plâng femeile când sunt cerute în căsătorie? asta este dovada iubirii? cererea?

Acu serios: dacă e adevărat cu big-bangu’ final? ce aş face?

Poi mi-aş dori un lucru mic şi neînsemnat: o baghetă. De vrăjitoare. Aia cu care controlezi timpul. Mai întâi m-aş întoarce în timp şi aş repara toate greşelile făcute. oamenilor. aş iubi pe cine nu am iubit şi o merita. apoi aş viziona toată istoria omenirii. pe ecrane simultane. apoi mi-aş însuşi toată cultura lumii, aş citi toate bibliotecile, aş vizionale toate filmele bune, aş savura toate bunătăţile lumii, aş vedea toate frumuseţile lumii. Toate astea. Şi nu singur. Cred că e cel mai mare blestem să fii fericit singur. Apoi m-aş întoarce. Mi-aş savura ciorba de potroace…

Voi?

P.S. Ciorbă de potroace: (aviz amatorilor)

Ingrediente:
500 g carne cu oase de curcan, gaina, rata sau gisca, 200 g zarzavat (morcov, patrunjel, telina), o ceapa mijlocie, olingura de orez, 1/2 l zeama de varza, ungalbenus, 100 ml smantana sau iaurt, sare, leustean.

Mod de preparare:
Carnea taiata bucati se pune la fiert in 3 l apa rece cu un virf de lingurita de sare. Cind clocoteste , se adauga zarzavatul ras prin razatoare cu gauri mari, sau taiat in forma de chibrit, si ceapa taiata marunt. Cind toate sint aproape fierte, se pune orezul, amestecind bine ca sa nu se lipeasca de fundul oalei; se fierbe 20 minute. Ciorba se acreste cu zeama de varza sau, in lipsa, cu bors, cu zeama sau sare de lamiie, sau cu otet. Se fierbe cu zeama de varza sau cu borsul citeva minute. Cu zeama de lamie se acreste numai dupa ce s-a luat de pe foc, ca sa nu se distruga vitaminele. Se drege pentru aroma, se adauga leustean verde sau uscat.
P.P.S. Cine se mai însoară-mărită? Mi-e o poftă groaznică de ciorbă…

Pace si lumina

Am avut azi parte de una din imaginile cele mai incărcate de semnificaţie pascală din viaţa mea. Poate că am fost prea grăbit să le remarc până acum? Poate că mi-am închis ochii sufletului în a primi simbolistica vieţii?
Ce poate fi mai liniştitor decât lumina izvorâtă din întuneric, libertate, pace şi poftă de viaţă, toate surprinse la un loc într-un cadru de zi cu zi?