Mă aplec şi sărut pământul rece. Pentru că e mai rece decât Raiul meu. E mai rece dacă te înrădăcinezi şi îl laşi să te prindă, să te împiedice în a-ţi continua fuga spre Rai. Îl sărut pentru că nu mă opreşte. Şi că mă lasă să văd cât de cald e Raiul meu.
Am văzut un alt Rai. Un suflet s-a oprit şi el din fuga lui şi mi-a arătat poze din Raiul lui. Poze, pentru că vorbele lui nu ajung la urechile mele. Nici nu cred că ar fi putut, cuvintele lui, să aibă aceeaşi putere ca şi imginile pe care mi le-a cioplit adânc în minte.
Nici nu ştiu dacă toate cuvintele din lume au puterea zâmbetului şi curăţiei lui ce le-am văzut prin mica fereastră ce mi-a deschis. Raiul lui mă ademeneşte. Pentru că seamănă prea mult cu Raiul meu. Conexiunea dintre cele două e atât de puternică încât mă arde gâtlejul când încep să vorbesc despre asta. 
Mă dor ochii dacă îi închid să îmi imaginez ceva. Mă dor toate fibrele corpului dacă mă gândesc la el. La Raiul lui... La celălalt Rai...
*Rai - punctul imaginar spre care aspira toate inflacararile sufletului la un moment dat in viata.
*Pamantul - cerebralul, intelectul, constientul...
*El - un alt "eu" savurat in ochiii linistiti ai "eu"-lui constient.
*Cuvintele, imaginile - puterea de impacare cu sine, impacarea cu orice "eu" ivit din negura vietii
*Cel din imagini nu e un "el", ci un alt "eu". Descoperit prin el.
4 comentarii:
Ma ii destul de greu de tradus ca is cam multe cuvinte care nu imi sunt familiare.
Apoi in maghiara suna ca un ultimatum, si ma tem ca Zsolt nu ar intelege toate sensurile pe care doreai sa i le comunici prin acest mod.
uite, am tradus cateva randuri "Az eső le hult a földre. Az eszemben van most is a kep es roszu esik mert az en menyem mesze van. Az en menyen mindig szalad, nem enged utanna, fogjam a kezemben. Egy csokot adok a hideg foldnek. Mert hidegebb mint az en Menyem. Csokolom mert nem alit meg. " dar nu vrei sa stii ce as spune EU daca cineva mi-ar spune asa ceva....
Cu drag,
R.
Daca tot e vb de traduceri, pentru ca mi-a placut cel mai mult partea aceasta:
Nici nu ştiu dacă toate cuvintele din lume au puterea zâmbetului şi curăţiei lui ce le-am văzut prin mica fereastră ce mi-a deschis. Raiul lui mă ademeneşte. Pentru că seamănă prea mult cu Raiul meu. Conexiunea dintre cele două e atât de puternică încât mă arde gâtlejul când încep să vorbesc despre asta.
Nem is tudom, ha a föld összes szavának, van-e annyi mosoly és tisztaság ereje, mint amennyit a kis ablakon át láttam, melyet ő nyitott felém. A menyországa elcsábít. Mert túlságosan hasonlít az én menyországomhoz. Oly mély a kapcsolat a kettő között, hogy éget a torkom, ha erről kezdek beszélni.
Apropos, am intrat sa-ti spun ca nu m-am suparat, doar ca mi-am dat seama, cat de caragios a sunat ceea ce am scris. Am vrut sa vorbesc despre naturalete si am vorbit despre tampenii.
Mersi Vera. Apreciez orice parere.
E în natura Paradisului să te alunge de la sânul său tocmai atunci când te-ai instalat mai bine şi ai început să-i savurezi perfecţiunea.
Probabil că Raiul, fiind esenţa desăvârşirii, adică ceea ce face posibilă desăvârşirea, nu permite niciodată împlinirea totală - cel puţin nu în sânul său. Raiul e menit să ne arunce mereu afară din el - tocmai asta e puterea sa (şi puterea pe care ne-o dă: de a ne descurca nu în el, ci în umbra lui). Dacă Raiul ar fi nu posibilitatea perfecţiunii ci perfecţiunea însăşi, atunci probabil că am muri sufocaţi de fericire. Marca Raiului e ispita - cu alte cuvinte, orice Rai veritabil are coadă şi corniţe.
Raiul ne înşeală atunci când îl strângem prea tare la piept, pentru că atunci e momentul în care, orbiţi de strălucirea lui, nu-i mai putem vedea esenţa. Abia atunci când strângem ceva la piept cu putere realizăm că de fapt nu ne aparţine. Or Raiul, propria noastră deschidere spre perfecţiune, ne aparţine în totalitate - într-atât de mult încât nu ne dă voie să credem că nu ne aparţine şi să-l privim ca pe ceva străin, care să poată fi strâns la piept (chiar cu dragoste).
Atunci, în momentul în care puterea de a face ceva se transformă (şi se epuizează) în faptă, Raiul ni se închide, ne reneagă şi ne expulzează. Raiul rămâne doar amintire a unui vis frumos atunci când nu e şi trăit ca un vis, adică ridicând viaţa însăşi la puterea visului.
Puterea e în noi, însă tentaţia/ispita de a o folosi mereu în alte scopuri e mereu prezentă. Ca o umbră, sau ca o ameninţare a fericirii adevărate cu spectrul sumbru al unei fericiri... nefericite (o fericire rece, elaborată, lucrată, imaginată, imaginară, ireală, accesată mai degrabă decât dată, cucerită în ciuda inaccesibilităţii sale, împlinită cu voie iar nu fără de voie, şi nedesăvârşită în realitate deşi perfectă în aparenţă).
Într-un fel, a fi mai-puţin-decât-fericit ne scuteşte de nefericire. Mă întreb dacă, de pildă, norocoşii pot fi vreodată fericiţi. Eu cred că nu poţi fi fericit atâta vreme cât îţi ies toate la fix. Paradoxal, fericirea cere un pic de neşansă. Şi, fireşte, un dram de inteligenţă care să micşoreze drobul de sare...
Trimiteți un comentariu